Portia de Rossi n-a fost niciodată interesantă pentru mine, nu, bineînțeles, înainte să își facă publică orientarea sexuală (vanity tip: pentru că brusc persoanele care își fac comingout-ul devin mai interesante – și nu numai pentru mine). Experiența mea Portia de Rossi era oricum redusă la Nelle Porter, personajul pe care l-a jucat în Ally McBeal și cu care nu am avut trăiri intense, mi s-a părut un rol foarte oportun în structura serialului și cam acolo se oprea contemplarea mea, de obicei deturnată de alt personaj. Nell Porter, sau ar trebui să spun, Portia de Rossi avea ceva îngrijorător, ceva care mă punea pe gânduri de fiecare dată când aterizam pe canapea în așteptarea serialului, dar nu suficient de captivant. Mi se părea că e prea conștientă de faptul că joacă un rol, că pare înfiptă în hainele ei drăguțe semi-businesswoman semi-butch fix numărul de minute al episodului și că fiecare replică o ia prin surprindere.
Citind ‘Unbearable Lightness: A Story of Loss and Gain‘ (Atria, nov-10) am înțeles, în parte, de ce Portia de Rossi mă neliniștea. Probabil, dacă i-aș fi acordat mai multă atenție, i-aș fi dat și eu, scurt și la obiect, diagnosticul de anorexie, cu toate că nu am avut ocazia să o văd în nicio ipostază în care să nu-mi zic ce corp super are! Puțin străvezie, fie, și cu pleoapele ca înainte de un OD epocal, dar ce corp super. În fine – am fost, în cuvintele Portiei de Rossi, unul din milioanele de nerespectuoși telespectatori care judecă actorii după cum arată și îi împing într-un colț auto-canibalic în care să-și pregătească non-stop corpul să fie văzut de ceilalți.
Povestea Portiei Rossi – împărțită în etapele din subtitlu – pierdere și câștig (nu numai în greutate) începe cu o înfrângere. Tânăra australiancă Amanda Rogers află din clasa întâi că este average și provine dintr-o familie average – condiție pe care își pune în minte s-o depășească a.s.a.p., dar este dată peste cap de un eveniment crucial pentru copiii din ciclul primar: la cursele școlare, contra-candidata ei, și o alergătoare la fel de bună, era o altă average Amanda Rogers. Cum va ști lumeacare nu a participat la cursă care e Amanda Rogers care a câștigat? Cum va putea ea explica mai târziu că ea e Amanda Rogers care s-a clasat prima și nu a doua? Așadar Amanda pornește în căutarea unei identități noi, care implică și schimbarea numelui, o carieră în modeling și film, o căsătorie de conveniență pentru green card și printre toate aceste câștiguri de imagine intervin și pierderile: de stimă de sine și de lipsă de încredere că poate să mențină un corp de invidiat. Procesul care părea plin de succes la suprafață și care a culminat cu confirmarea rolului în serialul Ally McBeal, a însemnat de fapt o Portia de Rossi cu părul nespălat și haine largi, dependentă de chain smoking și anorexică. Iar undeva în lupta asta între ce trebuie să pară și ce este ea de fapt, a fost singură. Practic, autobiografia Portiei de Rossi seamănă foarte mult cu un jurnal de fugitiv – felul în care se ascundea de paparazzi, felul în care savurează înainte de viața în Ally McBeal o ultimă cafea într-o cafenea gay și felul în care alerga pe bandă în pauza de masă din studio, cu un ventilator deasupra capului ca să nu-și strice machiajul și să fie certată de make-up artist. Apoi felul în care își măsura gram cu gram porțiile de mâncare și procesele de conștiință pe care și le făcea atunci când în câteva minute de orbire consuma toate cele 300 grame pe care și le propusese pentru o săptămână.
Comportamentul autodesctructiv este poate componenta cea mai bine descrisă din autobiografie, dar Portia de Rossi se ferește să se judece sau să justifice. Firul roșu lesbian al autobiografiei, deși cât se poate de vizibil, stă într-un con de umbră și într-un fel se vede că este scris cu siguranța pe care ți-o dă statutul de femeie out și soție de Ellen deGeneres – nu e retrăit cu aceeași pasiune cu care povestește trecerea de la anorexie la alimentație normală și un ritm emoțional și social potrivit cu așteptările ei.
Cartea este scrisă captivant și procesul de tranziție de la pierdere la câștig sună cât se poate de natural și motivațional. Mă bucur că am citit-o și că Portia de Rossi m-a sensibilizat referitor la anorexie, dar mă așteptam la un conținut LGBT mai puțin arid.
Alte autobiografii gay pe joacadeamine.ro: Ricky Martin, ‘Me‘ | Johnny Weir, ‘Welcome to My World‘
Octavian
